Configurarea automată a contului de e-mail
Dacă folosești un furnizor de servicii de e-mail precum iCloud, Google sau Yahoo, aplicația Mail îți poate configura automat contul de e-mail folosind doar adresa de e-mail și parola. Iată cum:
- Accesează Configurări > E-mail, apoi atinge Conturi.
- Atinge Adăugați un cont, apoi selectează furnizorul de e-mail.
- Introdu adresa de e-mail și parola.
- Atinge Următorul și așteaptă ca aplicația Mail să-ți verifice contul.
- Alege informațiile din contul de e-mail, de exemplu, Contacte sau Calendare.
- Atinge Salvați.
Dacă nu vezi furnizorul de servicii de e-mail, atinge Altele pentru a-ți adăuga manual contul.
Configurarea manuală a contului de e-mail
Dacă este nevoie să-ți configurezi manual contul de e-mail, asigură-te că știi configurările de e-mail pentru contul tău. Dacă nu le știi, poți să le cauți sau să contactezi furnizorul de servicii de e-mail. Apoi, urmează acești pași:
- Accesează Configurări > E-mail, apoi atinge Conturi.
- Atinge Adăugați un cont, Altele, apoi Adăugați un cont Mail.
- Introdu-ți numele, adresa de e-mail, parola și o descriere a contului.
- Atinge Următorul. Aplicația Mail va încerca să găsească configurările de e-mail și să termine configurarea contului. Dacă aplicația Mail îți găsește configurările de e-mail, atinge OK pentru a finaliza configurarea contului.
Contul tău de e-mail este configurat? Află mai multe despre utilizarea aplicației Mail pe dispozitivul iPhone, iPad sau iPod touch.
Introdu manual configurările contului
Dacă aplicația Mail nu îți poate găsi configurările de e-mail, atunci trebuie să le introduci manual. Atinge Următorul, apoi urmează acești pași:
- Alege IMAP sau POP pentru noul cont. Dacă nu ești sigur ce opțiune să alegi, contactează furnizorul de servicii de e-mail.
- Introdu informațiile pentru Server primire e-mail și Server expediere e-mail. Apoi, atinge Următorul. Dacă nu ai aceste informații, încearcă să le cauți.
- În cazul în care configurările de e-mail sunt corecte, atinge Salvați pentru a termina. În cazul în care configurările de e-mail sunt incorecte, ți se va solicita să le editezi.
Dacă tot nu poți să-ți configurezi contul de e-mail sau să-ți salvezi configurările de e-mail, contactează furnizorul de servicii de e-mail.
Mai multe posibilități cu Mail
- Află cum să ștergi e-mailuri de pe un dispozitiv iPhone, iPad sau iPod touch.
- Caută și vezi e-mailuri în aplicația Mail pe dispozitivul iPhone, iPad sau iPod touch.